Evenimentul Duatlonul Regal Invictus, organizat la Curtea de Argeș, cu prilejul Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații, a fost o adevărată celebrare a curajului și dedicării celor care au servit țara.

Inspirând participanții prin prezența și sprijinul lor, Alteța sa Regală, Principele Radu și directorul Statului Major al Apărării, general-maior Valentin Brînzei au înmânat diplome celor care au demonstrat nu doar performanță sportivă, ci și spirit de echipă și perseverență.

Invictușii au demonstrat că voința nu are limite și au luat startul în proba specială dedicată persoanelor cu dizabilități, au alergat, au pedalat și au împărțit cu publicul pasiunea pentru tir cu arcul, ciclism și rowing, în zona atelierelor.

Sâmbătă, 8 noiembrie, s-a sărbătorit împreună Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, în cadrul celei de-a VII-a ediții a „Duatlonului Regal Invictus”, competiție sportivă care a avut loc în Curtea de Argeș.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Sportivă „Vânătorii Posadei”, Invictus România și Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada”, cu sprijinul autorităților locale. Competiția a fost gratuită și s-a adresat iubitorilor de sport și voie bună de toate vârstele (+7 ani), profesioniști sau amatori.

Întâi s-a intonat Imnul Național la Biserica Domnească, apoi au urmat probele pentru persoane cu dizabilități, cros și duatlon copii, cadeți, juniori și adulți

S𝐩𝐨𝐧𝐬𝐨𝐫𝐢: Regal Studio Expert (bannere, diplome, numere), EM360, KARCHER, CasaTa construcții, DIODA, FUCHS, UniCredit Bank – filiala Curtea de Argeș, RMR, Dr. Oetker, IPEE ATI, Dinamik Bike, Edyvers, Decathlon, Cromatic Cris Art, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești.

La data de 11 noiembrie 1918, cunoscută în istoria modernă ca Ziua Armistiţiului,forţele aliate au semnat pacea cu Germania, marcând astfel încheierea oficială a Primului Război Mondial.

Opt decenii mai târziu, ca urmare a participării României la ISAF-cea mai amplă operațiune NATO sub egida ONU, la data de 11 noiembrie 2003 cădea la datorie sublocotenentul (PM) Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar român decedat pe timpul executării unei misiuni în teatrul de operații Afganistan. A fost împuşcat în urma unui atac asupra transportorului amfibiu blindat în care se afla.

Astfel, în 2014, în semn de recunoaştere a meritelor militarilor români care au reprezentat cu cinste țara pe timpul executării misiunilor din teatrele de operaţii, ziua de 11 noiembrie este declarată oficial „Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații”.

Pentru a marca această zi, Asociația Sportivă ,,Vânătorii Posadei”, Invictus România și Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada”, pregătesc în fiecare an, în orasul Regal Curtea de Arges, Duatlonul Regal Invictus, competitie sportivă care se adresează iubitorilor sportului și nu numai.

Prima ediție a Duatlonului de la Curtea de Argeș a avut loc la data de 11 noiembrie 2017, fiecare ediție ce a urmat aducând un suflu nou, în vederea realizării obiectivului principal: acela de a aduce aprecierea cuvenită veteranilor teatrelor de operații, de a pune Curtea de Argeș pe harta competițiilor sportive din România și de a contribui la promovarea zonei, a locuitorilor acesteia și a frumuseții orașului care poartă cu sine secole de istorie, civilizație și cultură.

Cu acest prilej, Batalionul 33 Vânători de Munte îi comemorează pe cei cinci camarazi căzuți la datorie în teatrul de operaţii din Afganistan: sublocotenenţii (pm) Aurel Marcu, Florin Bădiceanu, Valerică Leu, Paul Caracudă și Dan Ciubotaru.
Ajuns la a VII-a ediție, Duatlonului Regal este un ecou al spiritului Invictus, al camaraderiei, voluntariatului, al promovării valorilor naționale și forței cu care militarii răniți în teatrele de operații s-au ridicat și au luptat în continuare, cu ajutorul sportului.
Militarii răniți participă la o serie de competiții interne și internaționale. Cea mai importantă dintre acestea sunt Jocurile Invictus, eveniment internațional organizat de Printul Harry, dedicat militarilor răniți din întreaga lume. Până acum România a participat la 5 ediții Invictus Games: Toronto 2017, Sydney 2018, Haga 2022, Dusseldorf 2023 și Vancouver & Whistler 2025. În 2027 militarii răniți vor reprezenta din nou România, de data acesta la jocurile Invictus ce vor avea loc la Birmingham, în Marea Britanie.






Leave a Reply